Consilier PSD, șef al unei secții UMC Motru și alți doi complici, reținuți pentru furt din carieră

0
1649
Trei persoane, printre care consilierul PSD Motru, Răzvan Ardeiu, șef al Secției Mecanice a UMC Motru, au fost reținute, seara trecută, fiind acuzate că au furat benzi din cauciuc, folosite la transportul cărbunelui. Conform informațiilor obținute de presafarastapani.ro, cele două suluri de bandă furate de la Cariera Roțiuța erau noi și cântăreau câteva tone.
În urmă cu șase luni, Complexul Oltenia aloca peste 14.000 de lei, pentru achiziția de benzi din cauciuc.
Consilierul acuzat în dosarul de furt calificat este fratele administratorului public al municipiului Motru, Marian Ardeiu, fost primar al comunei Samarinești, care a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI).
Un al doilea suspect, Constantin Șișu, este și el angajat al Complexului Energetic Oltenia, iar cel de-al treilea, Emilian Popescu, care nu are domiciliul în Gorj, este acuzat de instigare la furt.
”La data de 28 august 2024, polițiștii din cadrul IPJ Gorj au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, 3 bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și instigare la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări, a reieșit faptul că, în noaptea de 26 spre 27 august a.c., doi dintre aceștia ar fi sustras două suluri de bandă din cauciuc, folosite în procesul de producție, într-o carieră, din Gorj, cel de-al treilea fiind bănuit de instigare la săvârșirea infracțiunii.
Față de cei 3 bărbați, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here