Ședința Consiliului Local Târgu Jiu s-a încheiat cu un circ în toată regula. Desfășurată pe scena teatrului din localitate, sub asistența câtorva zeci de localnici, care a făcut cerere, să poată participa, întâlnirea lunară s-a încheiat cu huiduieli. Consilierii au fost acuzați că fac jocuri murdare, ca să dea parcarea din piața centrală, unor oameni de afaceri apropiați PSD-ului. De teama reacțiilor mulțimii, aleșii nu au mai inclus proiectul pe ordinea de zi.
Situație inedită, azi, la ședința de consiliu local, ce s-a desfășurat cu spectatori. La propriu. Aleșii au votat proiectele în sala teatrului de la Târgu Jiu, însă reprezentația nu s-a încheiat cu aplauze, ci cu huiduieli. Motivul: aleșii nu au mai discutat proiectul parcării centrale, pe care încearcă să o dea unor afaceriști. Câteva zeci de localnici, care au asistat la vot, i-au huiduit pe aleșii PSD și ALDE, care nu au mai introdus pe ordinea de zi proiectul parcării Rodna, pentru care oamenii au făcut cerere să participe la ședință. Consilierii puterii, care au propus scoaterea la licitație a terenului primăriei, ce aduce miliarde de lei vechi, anual, au plecat în mare grabă, fără să mai asculte punctul de vedere al unui director, a cărui destituire s-a propus.
https://web.facebook.com/daju.narcis?ref=br_rs
Pe ordinea de zi a Consiliului Local, trebuia să fie și proiectul inițiat de consilieri PSD și ALDE, de scoatere la licitație a parcării de la piața centrală, pe care actualul edil a propus să o administreze primăria. Asta, după ce un studiu efectuat a arătat că firma privată, care o are în concesiune de 20 de ani, încasează peste opt miliarde de lei vechi și dă municipalității, doar un miliard. Săptămâna trecută, o listă cu 86 de persoane care și-au exprimat dorința de a asista la ședință, a fost depusă la primărie, iar ședința a fost mutată la teatru. Asta spre indignarea consilierilor puterii, care au cerut o ședință extraordinară, prin care să împiedice organizarea ședințelor, în alte locații, decât sala din primărie, în care nu încap spectatori. Cum proiectul nu a fost aprobat, aleșii duși azi la teatru nu au mai votat în privința parcării, de teama locuitorilor care au stat cu ochii pe ei, din scaunele spectatorilor. Ședința s-a desfășurat la foc automat, iar consilierii, guralivi de obicei, au tăcut mâlc. Când președintele a declarat închisă ședința, iar proiectul parcării nu fusese votat, localnicii prezenți în sală au început să-i huiduie pe consilieri, care au tulit-o englezește.