Consiliul de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost împănat cu personaje noi, dar familiarizate cu posturile bine plătite, servite de partidele politice. Printr-un comunicat postat pe site-ul companiei de la Târgu Jiu, se spune că AGA a aprobat componența consiliului de supraveghere, pe 21 noiembrie. ”În urma selecției desfășurate conform prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 21.11.2025 au fost numiți noii membri ai Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia: Călinoiu Ionel-Cătălin, Ioniță Ion-Valeriu, Dăianu Adrian, Mustafa Sinan și Banța Victor. Durata mandatului a fost stabilită începând cu data de 21 noiembrie 2025 și până la data de 21 august 2027. Actuala componență a Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia este: Popescu Luminita-Georgeta – Președinte, Marinescu Constantin-Adrian – Membru, Călinoiu Ionel-Cătălin – Membru, Ioniță Ion-Valeriu – Membru, Dăianu Adrian – Membru, Mustafa Sinan – Membru, Banța Victor – Membru”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul companiei de la Târgu Jiu.
Administrator la insolvențe și abonat la structuri energetice
Unul dintre numele noi din noua structură, Sinan Mustafa, este unul din ”răsfățații” PNL, partid pe listele căruia a și candidat la Consiliul Local Năvodari și care l-a propulsat, cu generozitate, în zona companiilor de stat.

CV-ul lui Mustafa pare o broșură de prezentare a entităților energetice aflate în dificultate. A ocupat, în ultimii ani, posturi de conducere în companii din domeniul energiei și a fost administrator special, la insolvențele mai multor entități. În CV-ul acestuia apar funcții de președinte al Consiliului de Administrație (CA) la Uzina Termoelectrică Midia Năvodari, redenumită ulterior ”Midia Green Energy SA”, manager la Elcomex IEA SA, funcții în cadrul Electrica Distribuție Energie Electrică România SA și SDEE Transilvania Sud SA, entități-cheie din domeniul distribuției energiei electrice.
A fost administrator special la Electrocentrale Galați SA, Servicii Energetice Muntenia SA, Servicii Energetice Oltenia SA și Servicii Energetice Dobrogea SA, toate companii aflate în insolvență, gestionate în ultimul deceniu prin administratori cu mandat limitat, dar cu remunerații substanțiale. A fost implicat și în structura Electrica Serv SA, companie din grupul Electrica.
Ironia supremă? Înainte de a ajunge strateg în energie, Sinan Mustafa a fost directorul unei firme de reparat mașini, HSS Best Automotive Ltd, care contrastează vizibil cu funcțiile de top, pe care avea să le ocupe ulterior și care firmă a fost desființată.
Fost prefect PNL, cu adicții la posturile publice
Un alt membru în Consiliul de Supraveghere, propulsat de PNL, este Victor Banța, care s-a lăfăit în mai multe funcții, în care a ajuns cu aport politic.

A fost prefect de Gorj, membru în Consiliul de Administrație de la CNI, consilier în Ministerul Agriculturii, de unde a fost detașat la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, ca secretar general adjunct. Ca să poată ajunge în minister, Banța a fost făcut mai întâi funcționar public la Motru, unde a stat doar câteva zile.
Victor Banța a mai fost reprezentant în AGA și membru CA la Minprest și Complexul Turceni, tot cu sprijin politic PNL. În trecut, a fost implicat în mișcarea MISA, asociată cu ”guru” Bivolaru.
Doi avocați, împinși politic în CS
Printre membrii Consiliului de Supraveghere de la CEO sunt și doi avocați, ajunși cu ”recomandare” politică.

Posturile din structurile de conducere ale complexului sunt împărțite între partidele aflate la guvernare. Ion Valeriu Ioniță, de profesie avocat, din București, a ajuns supraveghetor la CEO, după ce a fost băgat în Consiliul de Administrare al Electrocentrale Craiova. Până în luna mai, a fost membru și în CA al Companiei Naționale a Sării (SALROM).

Un alt avocat membru al CS-ului Complexului Oltenia este Adrian Constantin Marinescu, avocat în Baroul Gorj, fost angajat al Primăriei Rovinari. Marinescu a încercat și experiența mediului privat, fiind administrator de firmă până în 2017, însă a renunțat pentru ”stat”.
A fost consilier juridic, apoi secretar de primărie la Rovinari.
Printre membrii Consiliului de Supraveghere este și Ionel Cătălin Călinoiu, fost director la firma Succes Nic Com, controlată de afaceristul Nicolae Sarcină. Călinoiu a fost propulsat, în ultimii ani, în zona energetică, una bănoasă și care nu impune o pregătire, dacă ai spatele asigurat politic.
Rectorul UCB și șeful PSD Târgu Jiu, mandate prelungite
Conform comunicatului postat de companie, nici președintele CS nu a rămas pe tusă. Mandatul Luminiței Popescu a început în luna martie, când fostul ocupant, Alexandru Marcoci, a fost revocat. Rector al Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, fost candidat la Primăria Târgu Jiu din partea Pro România, aceasta a ajuns în structura de conducere de la Complexul Oltenia, după ce s-a ”împrietenit” cu PSD și chiar a intrat în ”marea familie”.
Și mandatul lui Adrian Dăianu a fost prelungit până anul viitor. Directorul societății Edilitara Public a Primăriei Târgu Jiu și președinte al PSD Târgu Jiu, Dăianu a lucrat, conform CV-ului, la Hidroelectrica, Hidroserv și Transelectrica. În 2020, a fost numit în Consiliul de Administrație al Edilitara, iar după un an, a ajuns directorul societății prestatoare de servicii de utilitate publică de la Târgu Jiu.


















