Numărul angajaților Complexului Oltenia, care au intrat în greva foamei în fața Ministerului Muncii, a ajuns la 15, în această dimineață. Sindicaliștilor care luni au început forma de protest, după discuțiile cu ministrul Marius Budăi, li s-au adăugat colegi, care noaptea trecută au plecat spre capitală.
Angajații CEO cer punerea în aplicare a Legii 197/2021, care recunoaște condițiile de muncă și reduce vârsta de pensionare pentru mineri și energeticienii cu 25 ani de activitate la unitățile de producție. Luni, un grup de sindicaliști din Oltenia s-a întâlnit cu ministrul Muncii, de la care aștepta garanții pentru deblocarea legii, care de doi ani este tergiversată, sub diverse pretexte.
Minerii și energeticienii se tem că vor fi disponibilizați, deoarece compania a intrat într-un program de restructurare. Mulți dintre ei ar putea ieși la pensie, în baza Legii 197, care este blocată de doi ani și spun că nu vor înceta greva foamei, până când aceasta va fi pusă în aplicare.
Angajații CEO acuză guvernanții de interese ascunse și au depus plângeri penale pentru abuz în serviciu, împotriva șefilor Casei de Pensii și a directorului Complexului Oltenia, pe care îi acuză că nu respectă decizia Înaltei Curți, care s-a pronunțat în favoarea aplicării Legii 197.