Creșteri salariale de 2020 lei, pentru angajații CEO

0
1645

Reprezentanții angajaților din Complexul Energetic Oltenia au primit acceptul pentru majorarea salariilor, în urma discuțiilor ce au avut loc marți, la Ministerul Energiei. La întâlnirea delegației CEO cu reprezentanții guvernului a fost prezent și ministrul Finanțelor. “În timpul negocierii, ministrul Energiei a purtat discuții cu ministrul Finanțelor pentru identificarea soluțiilor care să aibă ca rezultat mărirea fondului de salarii. După 5 ore de negociere, salariații CEO vor beneficia de o creștere brută de 2020 lei lunar”, a transmis, după discuțiile de la București, Bebe Bîrsanu, lider în Sindicatul Mine Energie Oltenia.

Cele șase puncte stabilite pentru majorarea veniturilor minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia au fost prezentate de același sindicalist, pe pagina de socializare:

„1) 250 lei introduși în salariul de bază cu 1 ianuarie/380 lei brut

2)250/380 lei brut în salariul de bază, începând cu 1.04. 2022

3) 304 lei brut, spor carieră și pericol (uniformizare sporuri), începând cu 1.04.2022

4) Adaos de la 1.200 la 1.700 brut (a fost preferată această variantă, motivul fiind ca toți salariații să aibă aceeași creștere începând cu 01.04.2022, toate sporurile, adaosul și celelalte sunt facilități securizate prin CIM al fiecărui salariat)

5) Cele trei prime vor avea valoare de 2.000 de lei brut fiecare, inclusiv cota de combustibil va avea aceeași valoare de 2.000 de lei brut.

6) Fond de armonizare de 200 de lei brut/salariat (pentru a se putea realiza echilibrarea pe aceeași meserie)”, este mesajul transmis, după discuțiile de la București, dintre reprezentanții CEO și cei ai Ministerului Energiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here