Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a mințit angajații Complexului Energetic Oltenia, chiar la ei acasă. Prezent la Rovinari și Târgu Jiu, vineri, la evenimentele organizate de companie, pentru a marca 50 de ani de funcționare a Termocentralei Rovinari, Virgil Popescu a declarat că nu vor avea loc disponibilizări, însă, în declarațiile de presă, a recunoscut că restructurările vor fi sistate pentru anul 2023, din cauza crizei generate de războiul din Ucraina. Ministrul a mai confirmat că planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va fi implementat și trebuie finalizat până în 2032, termen limită asumat în documentele semnate cu Comisia Europeană, prin care România primește fonduri ca să renunțe la energia pe cărbune. „Ne-am asumat 2032, ca phase-out pe cărbune. Eu cred că, până în 2032, România va avea suficientă energie nucleară, gaz, regenerabilă, în așa fel încât să putem avea o energie mai curată”, a afirmat ministrul, enervat de întrebările noastre.
Folosind o tehnică de manipulare uzuală, Virgil Popescu le-a „dat peste ochi” angajaților CEO doar cu o parte a adevărului, spunând că nu vor fi închise capacitățile de producție pe bază de cărbune, ci vor fi trecute în rezervă tehnică. Acest lucru înseamnă, de fapt, trecerea pe linie moartă a termocentralelor, aspect asumat de Guvernul României, în planul de restructurare a CEO, care nu va mai produce energie pe bază de cărbune, după anul 2032, ci va trebui să folosească gaz sau regenerabile.
Ministrul a declarat, în conferința de presă, ce a precedat evenimentul de la Târgu Jiu, că planul de restructurare a Complexului Oltenia nu va fi renegociat cu Comisia Europeană, iar anul 2032 rămâne termenul limită pentru scoaterea din producția de energie a cărbunelui. Virgil Popescu a spus că unitățile miniere vor fi puse în conservare, însă nu a lămurit problema salariaților, care vor rămâne fără obiect de activitate și despre care susține că vor fi puși „la dispoziție”. Odată cu înlocuirea actualelor capacități, cu parcuri fotovoltaice și grupuri pe gaze, compania nu va mai avea nevoie de cele aproximativ 12.000 de persoane care lucrează în prezent, dar nici nu va putea suporta costuri cu salariați care să nu fie folosiți în producție. Ministrul Popescu a evitat să explice cum va scăpa societate de miile de angajați, câți vor rămâne la dispoziție și cum vor fi plătiți.