De Cascadorii râsului. Laboratorul Covid, defectat la Târgu Jiu, putea funcționa manual, dar angajații nu știau să-l folosească

0
2432

Laboratorul genetic de detectare a virusului Covid, defectat după două săptămâni de la punerea în funcțiune, la Spitalul Județean Târgu Jiu, putea funcționa și fără extractorul ce dădea eroare, dar angajații nu știau cum să-l manipuleze. Aparatura de aproape 200.000 de euro, achiziționată din donații de la oameni de afaceri și cedat spitalului, a început să dea „rateuri”, iar unul dintre medici a trimis o adresă Direcției de Sănătate Publică, prin care anunța defectarea din modul automatizat și cerea să fie luate măsuri. Reprezentantul firmei care asigură service-ul a declarat, câteva ore mai târziu, că laboratorul putea funcționa și în mod manual, însă angajații de la Târgu Jiu nu sunt suficient instruiți, pentru a-l folosi astfel. Fiind o problemă de soft, aceasta s-a remediat în scurt timp, online, de la distanță. Deși trebuia să participe la o instruire de minim două săptămâni, pentru a putea lucra cu noua aparatură, angajații laboratorului de la Târgu Jiu au fost doar o zi, la Craiova, pentru a bifa un curs, la centrul regional de genetică.

„Laboratorul genetic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a redevenit funcțional. Firma care asigură service-ul echipamentelor a intervenit prompt și a remediat problemele care au dus la întreruperea activității laboratorului. În urma verificărilor s-a constatat că era vorba de o problemă de setare soft. Potrivit procesului verbal de intervenție tehnică, s-a efectuat ,,test piston W3, coborâre axa Y conform recomandărilor producătorului cu 300 de impulsuri (din meniul de service); procedură executată remote- datorită situației de urgență’’, se arată într-un comunicat emis de DSP Gorj.

Noul laborator trebuie să efectueze câteva sute de teste, zilnic, însă acesta nu este autorizat încă de Ministerul Sănătății, motiv pentru care rezultatele nu sunt recunoscute. Testele efectuate cu noua aparatură sunt dublate la Craiova sau la alte laboratoare din țară, pentru confirmarea rezultatelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here