Percheziții de amploare au avut loc, în această dimineață, în județele Gorj, Mehedinți și Prahova. Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Gorj au descins la zece adrese, într-un dosar penal ce vizează înșelăciuni și falsuri în documente. Anchetatorii spun că prejudiciul provocat prin activitatea infracțională se ridică la aproximativ 1,1 milioane de lei. Patru persoane sunt suspectate în acest caz și urmează să fie duse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. ”În dimineața de 10 septembrie 2025, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județele Gorj, Mehedinți și Prahova, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 1.100.000 de lei”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj.
Operațiunea s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și a beneficiat de sprijinul polițiștilor din județele învecinate.