Directorul „Pedichiură”, salvat de la destituire de o semnătură

0
803

Șeful Direcției de Patrimoniu, din cadrul Primăriei Târgu Jiu, pentru care consilierii municipali au votat destituirea, este la un pas de a scăpa de sancțiune. Hotărârea de Consiliu Local, prin care s-a aprobat înlăturarea din funcție a lui Marian Rotaru, a fost înaintată Prefecturii, fără semnătura secretarului de ședință. Actul a fost trimis instituției Prefectului în ultima zi în care mai putea fi înaintată. Secretarul municipiului, care ar trebui să confirme legalitatea actului, din partea consiliului, a formulat o listă de obiecții. Grigore Jianu susține în motivare că actul votat de consilieri este ilegal, deoarece aleșii nu au competență în acest sens. „Secretarul municipiului a formulat o listă de obiecții, în care a scris că dumnealui a spus de la fața locului, în data la care a fost adoptată hotărârea, deoarece astfel de atribuții nu revin consiliului local, ci primarului Marcel Romanescu. În momentul în care hotărârea a ajuns la dumnealui, să o contrasemneze, a refuzat. În lista de obiecții pe care dumnealui a făcut-o, în încheiere, a spus că refuză să semneze hotărârea de consiliu, invocând abținerea, în temeiul legii 215”, a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Secretarul: „Nu există temei legal”

Șeful Compartimentului Juridic, din Prefectura Gorj, Liviu Diaconescu, dă de înțeles că actul nu poate fi validat. „Hotărârea nu este contrasemnată de secretarul municipiului, care a și înaintat un referat privind sesizarea nelegalității acestei hotărâri, în sensul că nu există un temei legal, care să justifice adoptarea acesteia”, a afirmat șeful juriștilor din Prefectura Gorj. Asta înseamnă că este o chestiune de timp, până ce Marian Rotaru va scăpa de destituire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here