Deputatul USR, Radu Miruță, a mers azi, la Tribunalul Gorj, unde sunt pe rol dosarele minerilor și energeticienilor, care au acționat în instanță Casa de Pensii, după ce le-a respins cererile de pensionare, în baza Legii 197/2021. Deși instanțele din Hunedoara și Suceava au dat câștig de cauză, în spețe similare, primele dosare de la Târgu Jiu au fost respinse. Parlamentarul a depus, joi, înscrisuri ce conțin motivația inițiatorului amendamentului la proiectul ce a stat la baza Legii 197, ce prevede reducerea vârstei de pensionare a minerilor și energeticienilor, cu condiția de a avea o vechime de 25 de ani în unitățile de producție pe bază de cărbune și vârsta de 52 de ani. Miruță spune că explicația, în scris, susține argumentul că legea a fost concepută a se aplica retroactiv, iar nu cum o interpretează reprezentanții Casei de Pensii, ce au blocat-o la aplicare. „Am cerut permisiunea judecătorului, dacă îmi acordă posibilitatea de a exprima, ca inițiator, și am depus un document, cu argumentele in extenso, care a fost acceptat”, a declarat Radu Miruță, pentru Radio Infinit. Parlamentarul a explicat, în argumentația depusă la instanță, care a fost intenția celor care au făcut și aprobat legea. „Am mers ca inițiator al amendamentelor, care au condus la forma actuală a legii, pentru a exprima un punct de vedere cu privire la ce-a avut legiuitorul în vedere, atunci când a fost adoptată această lege. În tot parcursul legislativ, absolut toți parlamentarii au avut în vedere adoptarea acestei legi, pentru ca oamenii care au lucrat să beneficieze de așa ceva, așa cum este și scris în articolul 56 și nu a fost niciun moment în accepțiunea nimănui, dintre cei care au decis această lege, varianta ca ea să fie aplicată doar de acum înainte. Legea are literă, care din punctul meu de vedere este clară, cât are și spirit. Ca inițiator, am mers să exprim, cu justificări, care a fost spiritul acestei evoluții a parcursului legislativ”, a declarat Radu Miruță, pentru sursa citată.
Ce dezgroapă PFS
Milioane de euro de la stat, pentru chirii în clădirile unor...
Câțiva afaceriști din Târgu Jiu vor încasa, în următorii trei ani, peste 2 milioane de euro, ca să găzduiască funcționarii mutați din clădirea Prefecturii...
De-a valma!
Nuntași ajunși la spital cu toxiinfecție, de la petrecerea organizată la...
Petrecerea de cununie a unui cuplu din Rovinari s-a transformat într-un calvar, după ce invitații au început să se simtă rău, în mijlocul evenimentului...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...
Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...