Doru Vişan (Ministerul Energiei): Raportul Corpului de Control cu privire la CE Oltenia va fi însuşit fără niciun fel de influenţe

0
1934

 

Scopul întâlnirii de la Bucureşti al directorilor CE Oltenia cu şeful Corpului de Control al Ministerului Energiei, Daniel Popescu şi ministrul Anton Anton, a fost unul de a clarifica situaţia expusă în raportul de control, a declarat ieri secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan.

Mai exact, reprezentanţilor  CEO  li s-a dat ocazia să aducă materiale şi documente justificative şi să-şi expună punctele de vedere cu privire la cele constatate de Corpul de Control al ministerului.

Amintim că directorii CEO, însemnând preşedintele Directoratului, Sorinel Boza, unul din membrii acestui for, Constantin Bălăşoiu, directorul financiar Adriana Popescu, şi şeful achiziţiilor din companie, Grigore Dădălău, au fost la Bucureşti săptămâna trecută. Întâlnirea a fost una cu scântei, aşa cum au afirmat surse avizate din CEO, culminând cu “jigniri la adresa lui Daniel Popescu şi chiar ameninţări”, totul fiind generat de contatările acestuia în urma controlului făcut recent la companie.

“Raportul Corpului de Control va fi însuşit şi va fi exact cum decide domnul Daniel Popescu, fără niciun fel de influenţe. Reprezentanţilor CEO li s-a dat dreptul să se apere şi să aducă documente justificative pe raportul de control. Nimic mai mult”, a spus Doru Vişan.

Este cât se poate de clar că cele constatate de echipa ministerială în controlul realizat la CEO nu e nici pe departe favorabil companiei de stat, generând situaţii extrem de tensionate la vârf.  Pe de altă parte, nu se cunoaşte deocamdată dacă raportul Corpului de Control va fi făcut public: „În mod normal, toate măsurile de acolo trebuie făcute publice… nu cunosc dacă sunt anumite restricţii”, a mai precizat oficialul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here