Dosar de moarte suspectă, clasat în baza unor declarații. Familia cere exhumarea. „Cum a sunat, când pe el l-au resuscitat?”

0
543

Decesul suspect al unui bărbat a fost „rezolvat” rapid de polițiști, care nu au vrut să-și bată capul cu căutarea probelor. Deși acestea sunt contradictorii, oamenii legii au închis dosarul de ucidere din culpă, după câteva declarații ale unor martori, pe care familia îi consideră suspecți. Ancheta la fața locului s-a făcut după două săptămâni, după ce se făcuse curățenie.

Mircea Tașcău a murit în urmă cu un an, la spitalul din Târgu Jiu, unde a fost dus în stare gravă, fiind nevoie de resuscitare. Bărbatul, în vârstă de 71 ani, locuia singur, în comuna Bălănești. Pe 24 iunie 2020, rudele au fost anunțate că bătrânul a fost internat, după ce ar fi căzut de pe scara ce face accesul în casă, o scară cu șase trepte. În nici 48 de ore, un nou telefon anunța decesul.

Familia crede că bărbatul ar fi fost lovit și cere exhumarea și redeschiderea dosarului, care este foarte subțire, deoarece anchetatorii nu s-au deranjat să stabilească condițiile și cauzele ce au dus la deces. Rudele defunctului spun că, pe trupul acestuia erau foarte multe leziuni, de la cap, mâini, trunchi, până la picioare, iar acestea nu s-ar fi putut produce prin căderea de pe o scară, de un metru și jumătate. „Pe mine m-a sunat un vecin, că a căzut de pe scară și e la spital, că l-a găsit un alt vecin, Moțescu Ioan. Am crezut că e ceva minor, că nu era o scară prea mare, dacă are 1,5 m. Apoi m-a sunat iar și mi-a spus că Mircea nu mai apucă ziua de mâine. L-am întrebat ce e cu vorba asta și a zis că are pe cineva la ATI, care i-a spus. Era cu regulile de pandemie, noi nu puteam intra în spital. A doua zi, a sunat cineva de la spital și ne-a spus că a murit. Când l-am luat pentru înmormântare, am văzut că avea lovituri peste tot, piciorul dislocat, că era dat într-o parte și degetele de la mână erau rupte, ca și când ar fi fost lovit cu ceva peste ele. Dacă pica de pe scară, nu se puteau face atâtea lovituri și fracturi”, spune Livia Tașcău, nepoata victimei.

Cercetarea la fața locului, făcută după două săptămâni

În raportul medico-legal este specificat că decesul bărbatului de 71 de ani a fost unul violent și că prezenta leziuni traumatice, ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, posibil cădere. Dosarul a fost clasat de anchetatori, care s-au bazat pe câteva declarații, ale unor vecini, fiind și ultimii care l-au văzut în viață. Un aspect ce a stârnit suspiciuni familiei a fost declarația unui vecin, care a susținut că a fost sunat de bătrân, care l-ar fi rugat să vină să-l ajute, că a căzut.

Și asta în condițiile în care bărbatul avea numeroase fracturi, nu se mai putea mișca și imediat ce a fost dus la spital, în Unitatea de Primiri Urgențe, a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat. Anchetatorii nu au cerut un desfășurător al apelurilor, să verifice dacă, într-adevăr, lucrurile au stat așa. O cercetare la fața locului s-a făcut după două săptămâni, când moștenitorii făcuseră deja curățenie. Polițiștii au mers la locuința în care a stat bătrânul, au făcut câteva poze și au luat declarații de la vecini. „Dacă, într-adevăr, a căzut de pe scară și nu s-a mai putut ridica, pentru că avea piciorul dislocat și atâtea lovituri, cum putea să se mai miște să ia telefonul? Pentru că e greu de acceptat că un om care se lovește în asemenea hal și suferă atâtea fracturi, poate rămâne cu telefonul în mână. Nimeni nu a verificat dacă este adevărat că unchiul meu ar fi dat vreun telefon, la ora respectivă. Telefonul a rămas la un vecin, Florentin Dumitru, la care este și acum. Cum a sunat, când pe el l-au resuscitat, când a ajuns la spital?”, se întreabă Livia, nepoata bărbatului mort.

„Avea degetele rupte, ca și când ar fi fost lovit peste ele”

Medicii legiști au constatat că trupul bărbatului era plin de lovituri și avea numeroase fracturi. Familia a început să-și pună semne de întrebare, după ce a văzut corpul defunctului. „Noi am văzut când l-am luat de la morgă, pentru înmormântare. Avea mai multe lovituri în cap, piciorul era dislocat, nu mai era la locul lui, avea semne pe tot corpul și degetele erau rupte, ca și când ar fi fost lovit peste ele cu ceva”, mai spune nepoata bătrânului, a cărui moarte a fost pusă pe seama căzăturii pe cele șase trepte ale scării.

 

Martorii din dosar, pe ale căror declarații s-a bazat întregul probatoriu, sunt vecinii bătrânului, despre care familia spune că veneau frecvent la victimă, să împrumute bani. Mircea Tașcău avea aproximativ 1.600 lei pensie, din care își achita facturile și cumpăra mâncare. „Uneori era supărat că veneau mereu niște vecini la el, să le împrumute bani. El nu putea cheltui toată pensia, că în ultima vreme nici nu mai ieșea din curte, îi cumpăra cineva ce avea nevoie. Îi era frică să nu le dea, că el era bătrân și stătea singur, ei erau în putere și le dădea bani. Nu verifica nimeni dacă îi dădeau înapoi”, susține Livia Tașcău. Familia acuză modul superficial în care a fost făcută ancheta și cere exumarea și redeschiderea dosarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here