Dosarele minerilor, de pensionare, respinse de Casa de Pensii. „Intrăm în greva foamei, în fața Ministerului Muncii”

0
2142

Primele dosare de pensionare, depuse de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, pentru ieșirea la pensie pe noua lege, au fost respinse de Casa de Pensii Mehedinți. Salariați care au primit răspunsurile de respingere au anunțat pe rețelele de socializare. Unul dintre liderii de sindicat, Vasile Tivig, spune că sunt mai multe inadvertențe, pe care speră să le clarifice ministrul Muncii, la întâlnirea din această după amiază, cu reprezentanți ai minerilor și energeticienilor.  „Invocă un articol din Legea 127/2019, „Legea Olguța”, care este PROROGATĂ până la 01.09.2023! Cel mai important, au fost prelucrate pe un program actualizat ultima oară la data de 10.06.2021. Ori, Legea 197/2021, cea care recunoaște condițiile speciale de muncă și pentru lucrătorii din C.E. Oltenia, a fost votată la data de 16.06.2021 și a fost promulgată o lună mai târziu, pe data de 16.07.2021. Deci, din punctul meu de vedere, pare o „făcătură”, este mesajul transmis de Vasile Tivig.

Un alt sindicalist, care a protestat în piață pentru ca legea să fie aprobată, Nicu Bunoaica, spune că, după întâlnirea de azi, cu ministrul Muncii, Raluca Turcan, va intra în greva foamei, în fața ministerului, dacă răspunsul nu va fi unul favorabil angajaților CEO: „Poate debloca această lege. Să vedem ce interese sunt, din partea ministerului, din partea Guvernului. În caz că nu se va debloca, am anunțat că ne vom instala acolo și vom face greva foamei, în fața ministerului”, spune Nicu Bunoaica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here