Trei persoane au fost rănite, într-un accident ce s-a petrecut în comuna Crușeț. Două dube, în care se aflau acestea, s-au lovit violent.
„La fata locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare si 2 ambulante SMURD din cadrul ISU Gorj, precum si 3 ambulante din cadrul SAJ Gorj, echipajele de interventie constatand ca in urma impactului, 3 persoane au suferit leziuni, una dintre acestea fiind incarcerata. S-a intervenit pentru extragerea persoanei din autovehicul, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte 2. Este vorba despre 3 barbati cu varste de 20, 59 si 53 de ani. Toti sunt constienti si cooperanti. Urmeaza sa fie transportati la spital”, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.