Două mașini au ajuns în șanț, la ieșirea din Târgu Jiu

0
887

Două mașini au ajuns în șanț și o a treia a fost avariată, la ieșirea din Târgu Jiu. Accidentul produs în jurul prânzului, în ziua de Paște, a avut loc la Iași Gorj, sat al comunei Drăguțești, pe drumul național. Șapte persoane au suferit leziuni, una dintre ele fiind în stare gravă.”Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 47 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Drăguțești, din direcția Rovinari-Târgu Jiu, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat un coliziune cu două autovehicule conduse de o femeie de 34 de ani, respectiv un tânăr de 21 de ani.
În urma impactului, cele trei autovehicule au fost proiectate în șanțul pluvial aflat pe marginea părții carosabile.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală a șapte persoane, toate fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Polițiștii au deschis dosar penal aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here