UPDATE: Minorele date dispărute au mers singure la poliție și au spus că nu vor să se întoarcă acasă.
”Cele două minore date dispărute de familie s-au prezentat ieri (miercuri – n.r.) la Poliția din Fetești, judetul Ialomița, declarând faptul că nu vor sa revină la domiciliu, fiind contactați reprezentanți ai Centrului de Asistență Socială din Slobozia, pentru internarea acestora într-un centru de protecție” (IPJ Gorj).
ȘTIRE INIȚIALĂ
Două minore 14 ani, din Novaci, verișoare, sunt căutate de poliție, după ce familia a sesizat că au dispărut. Oamenii legii au stabilit că cele două fete au plecat în București, unde li s-a pierdut urma.
”Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că Munteanu Cristina-Gabriela şi Grigorescu Andreea Nicoleta, ambele din oraşul Novaci, au plecat, la data de 18.06.2024, orele 08:30, de la domiciliu, cu un microbuz spre municipiul Târgu-Jiu, iar în jurul orelor 12:00 au plecat cu un autocar din municipiul Târgu Jiu spre municipiul Bucureşti, unde au ajuns în jurul orelor 17:10”, arată un comunicat emis de Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Gorj.
Fetele apar în baza de date a Poliției Române, cu copii dispăruți.
Persoanele care pot oferi detalii care să ducă la identificarea celor două minore dispărute sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.