DOVADA/ Condamnarea premierului Florin Cîțu, în SUA, pe portalul instanței din Iowa

0
532

Premierul Florin Cîțu a recunoscut, azi, că a fost condamnat în SUA, în 2001, după ce a fost prins beat la volan. Confirmarea a venit după ce informația a apărut, marți, pe pagina de social media legalizam.ro. Conducerea sub influența alcoolului constituie infracțiune, în SUA, iar Cîțu a fost condamnat la două zile de închisoare și la plata unei amenzi de 1.000 dolari. Sentința apare pe portalul instanței din Iowa (vezi foto). La vremea respectivă, Florin Cîțu era înscris la Iowa State University.

Autorii informației privind condamnarea scriu că aceasta este adusă în spațiul public după două decenii, în contextul alegerilor interne din PNL, la care Cîțu este candidat. „Motivul pentru care aceasta știre despre prim-ministrul României iese la iveala dupa 20 de ani, este că Florin Cîțu candidează pentru postul de președinte al PNL. Datorită acestui fapt, sursele noastre politice, care susțin contracandidatul domnului Cîțu, au început să îi sape groapa și ne-au furnizat această informație pe care noi o considerăm de interes public”, arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here