Dovada. Parcarea Rodna, afacere de miliarde. Chiria, acoperită în doar trei zile

0
3273

Parcarea de la piața centrală, pe care Primăria Târgu Jiu a preluat-o, după 20 de ani, aduce încasări consistente la bugetul local. Într-o singură zi, din taxa de parcare, s-au adunat 2.700 de lei. Încasările pe trei zile au acoperit chiria lunară, plătită de afaceriștii care au gestionat-o.

Afaceri nebănuite, de care au profitat oameni de afaceri, ajutați de lideri PSD, ies la iveală, odată cu revenirea parcării de la Rodna, în administrarea Primăriei Târgu Jiu. Preluată de municipalitate, după 20 de ani în care a fost administrată de doi afaceriști locali și în urma unor scandaluri între consilierii municipali, parcarea a adus încasări colosale primăriei. Chiria de 7.616 lei, pe lună, achitată până acum de oamenii de afaceri, care încasau taxele de parcare, a fost adunată în doar trei zile. Vârful încasărilor a fost înainte de Crăciun, când, într-o singură zi, s-au adunat peste 2.700 de lei.

„Am făcut o estimare, la 50.000 de lei pe lună. Sunt încasări foarte mari, raportat la ceea ce s-a întâmplat anterior, sunt încasări de șase ori mai mari, pe aceeași locație. Mai mult decât atât, în acest moment mai apar 10.000 de lei, din taxele de utilizare a spațiilor comerciale din acea parcare. Deci, sunt încasări estimate de 60.000 de lei pe lună, din taxele de parcare și chirii”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

La un calcul simplu, reiese că Primăria Târgu Jiu, care încasa până acum aproximativ 900 milioane de lei vechi, pe an, de la afaceriștii Nicolae Bâlteanu și Liviu Deaconu, va aduce la bugetul local, aproximativ 8 miliarde de lei vechi, ce intrau în conturile patronilor privați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here