Dronă fabricată în Rusia, prăbușită în curtea unui localnic din Bistrița

0
282

O dronă de supraveghere, cu dimensiuni de aproximativ un metru, s-a prăbușit duminică seara, în curtea unui localnic din Bistrița. Omul a anunțat poliția, iar obiectuol a fost ridicat, pentru verificări. Conform informațiilor prezentate în presa locală, drona este de fabricație rusească și valorează peste 80.000 dolari. Autoritățile încearcă să afle de unde a fost lansat și care a fost traseul obiectului. „În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 423 Cod Penal (zborul neautorizat), urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă”, au transmis reprezentanții poliției.

În urmă cu trei zile, o altă dronă s-a prăbușit în Croația, după ce survolase și spațiul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here