Drumul dintre Gura Văii și Orșova este închis circulației, pentru scoaterea unui Tir, ce s-a răsturnat într-o râpă. „În intervalul orar 09.45-12.00, pe DN6 (Drumul European 70), pe sectorul de drum cuprins între localitatea Gura Văii și municipiul Orșova, va fi închisă circulația vehiculelor pentru ridicarea unui ansamblu de vehicule format dintr-un autotractor și o semiremorca, căzut într-o râpă în zona viaductului Pădina Crucii, ca urmare a accidentului de circulaţie mortal produs în data de 29 noiembrie a.c. La fața locului se vor afla polițiștii rutieri împreună cu personalul Secției Drumuri Naționale Orșova”, au anunțat reprezentanții DRDP Craiova.
Tir-ul, înmatriculat în străinătate, a căzut de pe viaduct, în urmă cu două zile, de la o înălțime de 50 de metri, șoferul fiind găsit mort, de echipele de intervenție.