Drum național plin de zăpadă. Drumarii dorm

0
1187

Drumul național ce leagă Filiași de Târgu Jiu, DN 66, este acoperit cu un strat de zăpadă, deși drumarii ar fi trebuit să acționeze de ore bune. Porțiunea dintre Craiova și Filiași este, la această oră curată. Asfaltul este negru, ca și când niciun fulg nu l-ar atinge, iar sărărițele împrăștie material antiderapant, pe ambele sensuri de mers. Imediat ce treci în județul Gorj, situația se schimbă radical. Drumul este acoperit cu un strat de zăpadă, iar utilajele, cu care șefii județului și cei de la Secția de Drumuri Naționale (SDN) se laudă, par că au intrat în hibernare. Nici urmă de sărăriță pe porțiunea de la Filiași, la Târgu Jiu, în ciuda omătului care creează probleme în trafic. Secția de la Târgu Jiu a Drumurilor Naționale, condusă de Ion Tudor, care și-a pus fiul, purtător de cuvânt, are obligația de a interveni, atunci când ninge sau carosabilul este înghețat. După primii fulgi, anunțați în Rânca, o falsă stațiune, în care turiștii sunt inexistenți, până în sezonul de iarnă, familia Tudor a postat pe pagina instituției, creată pe o rețea de socializare, o amplă acțiune, cu numeroase utilaje scoase pe drumul închis circulației dincolo de Rânca. Acum, când zăpăda pune în pericol mii de oameni, din autoturismele care circulă pe drumul județean ce tranziteazpă Gorjul, Tudor și-a trimis drumarii la somn.

P.S.: Până dimineață, Ion Tudor o să facă sigur calculul serviciilor de deszăpezire, cu sute de tone de material antiderapant împrăștiat și zeci de utilaje scoase pe drumurile naționale. E bine că în trafic nu sunt, să nu ne speriem de ele!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here