Noi contraziceri, între politicieni, pe tema drumului expres Târgu Jiu – Filiași. Ministrul Transporturilor a declarat, joi, că în două luni se va face licitația pentru execuția lucrărilor. Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, susține că prima etapă a proiectului, deși întârziată, este finalizată în proporție de 90%. ”Este în proportie de 90% finalizat. Tot ceea ce înseamnă avize, studii, studiu de fezabilitate, indicatori economici, tehnici, mare parte din proiectul de execuție, asta l-a și determinat pe ministru să spună că în maxim două luni, având toate elementele necesare, va fi organizată licitația pentru execuția acestui drum”, a declarat Mihai Weber. Explicațiile liderului PSD, aici:
În replică, liderul USR Gorj, Radu Miruță, a afirmat, azi, că este o altă minciună. Deputatul susține că, în momentul de față, nu se poate asigura finanțarea pentru drum expres, deoarece este nevoie de schimbarea rangului drumului, care a fost aprobat ca drum transregio, iar o modificare se poate face doar cu acordul Comisiei Europene.
”Vă spun foarte responsabil, treceți și această declarație, la lista de minciuni a PSD. Până acum, spuneau că se va scoate la licitație, până la finalul anului, acum încep să spună despre ianuarie, o vor duce câte o lună-două în spațiul public, până după alegeri. Subiectul acestui drum se poate transforma doar dacă Guvernul dă o hotărâre, pentru a modifica planul investițional și doar dacă Comisia Europeană acceptă să redecidă asupra acestei investiții. Niciuna dintre cele două, până acum, nu s-a întâmplat. În cea mai fericită minciună a domnului Weber, se poate transforma într-o licitație cu clauză suspensivă. Asta înseamnă că noi scoatem la licitație drumul, licitație care va deveni valabilă dacă vreodată vor fi bani în România. Deocamdată, situația arată că acest contract pentru studiu de fezabilitate și proiect tehnic este întârziat cu un an de zile”, a spus Radu Miruță. Declarația completă, aici:
Drumul expres Târgu Jiu-Craiova a devenit, între timp, Tg Jiu – Filiași, după ce tronsonul de la Craiova la Filiași a fost inclus în proiectul autostrăzii până la Lugoj.
Acasă De ultim moment Drumul expres Tg Jiu-Filiași. Weber: ”Va fi licitată execuția”. Miruță: ”Treceți-o la...
MIRUTA MAI AI FRATI?TOT ASA…CA TINE???