După PSD și USR a făcut portretul robot al candidatului la Primăria Târgu Jiu. Prototipul, în poza alăturată

0
605

Auzind că este la modă să scoți portrete-robot, înainte de a anunța public un candidat la Primăria Târgu Jiu, useriștii au făcut și ei un sondaj. Susținătorii USR au fost întrebați ce calități trebuie să aibă un membru de partid, ca să le câștige încrederea și să-l voteze primar.
Tiparul rezultat în urma sondării celor care au făcut un tic verbal cu „fără penali” arată că viitorul candidat trebuie să scoată limba la persoanele care ar încerca să-l corupă, să se trezească dimineața, cu noaptea-n cap și să nu se pieptene, ca părul vâlvoi să-l protejeze de țânțari, pentru că nu va mai arunca banii pe dezinsecții, care sunt făcute, oricum, cu apă chioară.
Să fie mic de statură, ca să nu cheltuie mult cu materialele de costume, că parlamentarii lor au votat tăierea pensiilor speciale pentru aleși, așa că din leafă trebuie să mai pună și la ciorap, pentru după pensionare.
Să poarte sandale, că sunt mai ieftine decât pantofii și dacă e frig, să-și ia ciorapi flaușați, care pot fi în culorile partidului sau în nuanța sandalelor.
Și pentru că i-a mâncat în fund să-și pună lozincă de partid, „fără penali în funcții publice”, au început să caute candidați prin muzee și cimitire și chiar au făcut public portretul robot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here