O bătrână de 71 de ani, din Târgu Jiu, a suferit arsuri și a fost transportată la spital, după ce în apartamentul in care locuiește s-a produs o explozie. Incidentul a avut loc la etajul II al unui bloc din strada Minerilor. „La fata locului s-au deplasat o autospeciala de lucru cu apa si spuma, o ambulanta SMURD si o autoplatforma pentru lucru la inaltimi din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu, echipajele de interventie constatand ca explozia nu a fost urmata de un incendiu, fiind afectat interiorul imobilului.
In urma suflului exploziei, proprietara imobilului, o femeie in varsta de 71 de ani a suferit arsuri la nivelul fetei, dar este constienta, stabilă si cooperantă.
Aceasta a fost transportata la unitatea de primiri-urgente a spitalului din Tg-Jiu.
Nu s-a impus evacuarea altor locatari, iar la o prima vedere, celelalte apartamente nu sunt afectate”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.