Filip: Boza e un luzăr

0
1046

Primarul orașului Rovinari, Robert Filip, l-a atacat în termeni duri pe managerul Complexului Energetic Oltenia, pe care l-a catalogat drept „ratat”. Edilul a criticat permanent, în ultima perioadă, activitatea lui Sorinel Boza, în fruntea companiei energetice, care încheie anul pe pierdere.

„Eu îl văd pe domnul Boza un luzăr, adică el este un luzăr acreditat, prin activitatea pe care a avut-o, nu prin altceva. Atunci, să se mulțumească că vrem să fim oameni cu capul pe umeri și că vrem să ajutăm să scape de acest impas”, a declarat Filip.

Șeful CEO a fost „exportat” la Târgu Jiu, de liderii politici, în urma unor jocuri, făcute la nivel de capitală. Boza a fost adus pe filiera ALDE, partid ce deține ministerul Economiei, în subordinea căruia se află și compania de la Târgu Jiu. Managerul a fost acuzat că a angajat numeroase „pile” ale unor lideri ai PSD, partid care și-a exprimat și susținerea pentru Sorinel Boza, pe care l-au și ofertat să se înscrie în partid. În ultima jumătate de an, managerul a fost renegat, însă, de noii lideri de la Gorj ai ALDE. Primarul din Rovinari, Robert Filip, vicepreședinte al organizației județene, a organizat chiar și un marș, cu sute de localnici, protestând împotriva redeschiderii depozitului de cenușă al companiei, lângă oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here