Unul dintre contractele de deszăpezire a municipiului Târgu Jiu a fost reziliat, după ce patronl a fost prins încercând să înșele primăria. Afaceristul a fost filmat dormind în utilajul pornit, dar parcat pe marginea drumului. Jan Florescu este unul dintre abonații la bani publici, protejat de șefii PSD.
O firmă plătită să efectueze deszăpezirea, în municipiul Târgu Jiu, a rămas fără contractul de prestări servicii, după ce chiar patronul a fost prins dormind într-un utilaj. Jan Florescu trăsese buldozerul într-o parcare, în zona Coloanei Infinitului, și îl lăsase cu motorul pornit, cât a decis că este nevoie, pentru un pui de somn. A fost prins de angajați ai Primăriei Târgu Jiu, cărora le-a spus că era obosit. Contractul firmei afaceristului, client fidel al fostei conduceri a primăriei, dar și al unor actuali directori, a fost reziliat. SC Sencol SRL este abonată, de ani de zile, la banii publici, contractele pe care le are nu sunt încheiate direct cu municipalitatea, ci prin societatea Edilitara (fostă DSC – Direcția de Servicii Comunale). Ca să nu bată la ochi, că firma lui Florescu este angajată frecvent, să presteze pe bani publici, patronul a folosit o metodă de inducere în eroare: a folosit la numere de înmatriculare ale utilajelor folosite în contractele cu Edilitara, inițialele din vecea denumire a societății ce aparține primăriei, adică DSC. De ani buni, ascuns în spatele numerelor de pe plăcuțele utilajelor, favoritul la contracte Jan Florescu a încasat bani publici, pentru diverse contracte, unele atribuite prin încredințare directă și mai puține prin licitație.