Liviu Dragnea este acuzat că pune în pericol companiile statului, inclusiv Complexul Energetic Oltenia, pentru a face jocurile unor grupuri de interese. Foștii premieri Victor Ponta și Mihai Tudose au declarat că șeful PSD vrea să vândă companii cheie, pentru a favoriza celebrii „băieți deștepți”.
Fostul premier Mihai Tudose a acuzat interese în zona de minerit și energie, unde susține că există “băieți deștepți”, care fac afaceri profitabile, în detrimental statului. Fostul prim-ministru susține că, în perioada în care era șef al guvernului, a fost elaborate un plan de investiții pentru companiile din domeniul producției de energie, care să le rentabilizeze, însă planul respectiv a deranjat interesele anumitor grupuri, care profită de faptul că unitățile românești nu reușesc să producă sufientă energie, pentru a acoperi consumul national și fac afaceri din importurile de energie. “În 2017, am plecat de la situația CEO și CEH, ambele companii având probleme, din cauza prețului mare al produsului finit. Am luat o decizie, să rupem pisica, pe românește și să facem ceva, nu de dragul Hunedoarei sau de dragul Gorjului, ci pentru securitatea energetică a țării. Cu o investiție de 200 milioane euro, atât pe Valea Jiuluii, cât și la dv (în Gorj – n.r) aceste 2 companii deveneau rentabile. Cu o rentabilitate crescută la extracția de cărbune, tot procesul apoi devenea rentabil, costul materiei prime având o pondere foarte importantă în costul produsului finit. Înțeleg că nu se mai vrea lucrul ăsta. În ianuarie 2018, chiar cu câteva zile înainte de a fi dat afară de la guvern, pentru că începusem să ne mișcăm prea bine pentru gustul cuiva, pusesem pe masa guvernului și a coaliției, un plan integrat de investiții masive în ceea ce înseamnă minerit și energia în România. Acel plan a fost abandonat și doar în ianuarie au fost importate câteva sute de mii de MW. Faceți și dv un calcul, la un adaos de 3,4,5 euro, per capita, cam ce bani au făcut niște băieți în țară. Aflați dv cine a făcut importurile, câți bani a făcut cineva, pe fondul acestei lipse de interes pentru CEO, pentru Complexul Hunedoara și așa mai departe. Eu nu cred în coincidențe. Cineva are tot interesul să omoare zona și să vină și cu programe din acelea foarte frumoase, că luăm bani europeni și facem reconversie profesională și trimitem minerii să împletească puloverașe”, a declarat Mihai Tudose, la Târgu Jiu.
Ponta: Au venit și la mine să cumpere Hidroelectrica
Deputatul Victor Ponta și el fost premier PSD, spune că liderul partidului aflat la guvernare, Liviu Dragnea, vrea să vândă, în următorul an și jumătate, companii cheie ale statului. “Cine are interesul? Vă spun eu. Au venit și la mine, când eram prim-ministru, bănuiesc că au venit și la Mihai (Tudose n.r.), să cumpere Hidroelectrica, să cumpere aeroportul Otopeni, să cumpere portul Constanța, că nu au vrut să cumpere în 2012, când Hidroelectrica era în insolvență, le vor acum și eu am spus: foarte bine, le listăm la bursă, le cumpărați la prețul…, dar în primul rând, nu cumpărați pachetul majoritar. Pachetul majoritar rămâne al statului român. Vă duceți și le cupărați la prețul pieței. Aceiași oameni, pe care noi i-am refuzat, au ajuns la domnul Dragnea, întâmplător s-au întâlnit la Tel Aviv și i-au explicat că Pota și Tudose nu vor să le vândă și așa a apărut această faimoasă idee a fondului suveran, în forma actuală, că forma inițială nu prevedea acest lucru, întocmită de niște prieteni ai domnului Dragnea din afara țării și însușită de dl Vâlcov și de dl Teodorovici, spune așa: toate companiile din România valorează 10 miliarde de lei, adică 2,2 miliarde de euro, în condițiile în care doar Hidro face 6”, a declarat Victor Ponta.