O fostă jurnalistă, care a fost imaginea postului de televiziune Antena1 la Târgu Jiu, a împărtățit experiența prin care a trecut, după ce și-a dat seama că are simptome de Coronavirus. A încercat să se testeze la domiciliu și să rămână acasă, să se trateze, ceea ce a dus la un lanț de peripeții, care demonstrează că deciziile anunțate de autoritățile de la nivel național sunt „vorbe-n vânt”, realitatea împingându-i pe cei contaminați să acționeze, chiar dacă îi pun în pericol pe alții și chiar îi infectează. Reprezentanții instituțiilor care se plâng că nu mai fac față îi obligă, totuși, pe oamenii cu simptome, să se interneze în spitalele supraaglomerate, chiar dacă ar putea rămâne să se trateze la domiciliu.
Fosta vedetă a postului de televiziune Antena 1 Târgu Jiu, Carmen Trăistaru, a povestit, pe contul de facebook, cum a descoperit că are simptome Covid și prin ce stări a trecut. „Prima dată îți vei spune că e o banală răceală, hai gripă cel mult, că doar am intrat în sezon, consumi o cutie de Coldrex sau Theraflu, nu mai faci ceai in ibric, ci in oala de ciorbă, că ți se pare din ce in ce mai greu sa te deplasezi prin casă și, cu toate astea, vezi că nu-ți mai trece. Dispare poate durerea de gât, dar îți dai seama că aceasta se mută la cap, te ustură ochii care par din ce in ce mai injectați, apoi incep crampele musculare, de articulații, toracice și abdominale. Preocupat să te tratezi de răceala pe care crezi că o ai, este posibil sa nici nu sesizezi când îți dispar mirosul și gustul”, a scris frumoasa brunetă, pe pagina de socializare.
Carmen a povestit că s-a izbit de un zid, în momentul în care a încercat să-și facă testul pentru depistarea virusului Covid. Vrând să rămână acasă, pentru a se trata la domiciliu, a sunat pentru a solicita testare, însă răspunsurile din partea instituțiilor contactate au bulversat-o. Deși secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, a anunțat că cei cu simptome ușoare ar trebui să rămână acasă și să fie testați la domiciliu, pentru a nu supra-aglomera spitalele, i s-a răspuns că este obligatoriu să se interneze. „Zaci la pat țintuit de dureri și te gândești unde sa te duci. In spital știi deja că e nebunie și că numai tu lipsești probabil, în privat e vorba de niste bani și despre a ieși din casă, a merge pe stradă sau cu un mijloc de transport, trecând pe lângă alți oameni, cu masca evident, pe care, fără niciun fel de intenție, i-ai putea îmbolnăvi, că altfel nu s-ar impune izolarea, nu? Te mai gândești, te socotești, la ambulanță nu-ți vine să suni pentru că îți dai seama că nu ești atât de grav și poți încă respira normal. Nu se merită sa blochezi un echipaj, doar pentru a te duce in spital sa faci o testare. Oricum, tu iei tratament și ești mai bine, spitalul trebuie sa primească cazurile grave. Îți trece iar prin cap să pleci incognito, că doar medicul de familie te-a somat să te testezi, chiar daca tu te-ai plâns de bani, spunandu-ti că și el și-a plătit vaccinurile”
„Pun mana pe telefon și sun la 112. Aflu cu stupoare că nu se face testare la domiciliu, ci doar cu internare în spital, doua zile. Pentru asta există ambulanță și personal, pentru o simpla vizita la domiciliu, în vederea recoltării unei banale probe, nu. Ii spun dispecerului că știu sigur că se poate, pentru că am în fata actul semnat de Arafat care prevede asta, dar mi se transmite că sunt prea multe solicitări și că am fost înregistrată în baza de date. Nu știu la ce număr, câți mai sunt înaintea mea, în urma nici atât, asta nu am mai fost inspirată sa întreb. Mi s-a dat însă de înțeles că ar putea dura o săptămână.
Pic pe gânduri și-mi repet: dacă mă duceam in spital se putea face testare, dacă stau acasă, nu. Cred că dacă mă lua ambulanță, mă și aducea înapoi după cele două zile, mai ales daca eram confirmată pozitiv, că doar nu mă lăsa să plec de nebună din spital. Concluzia? Exista disponibilitatea ca salvarea să facă doua drumuri pentru mine, sa stau 2 zile acolo, să-mi asigure mâncare, căldură, supraveghere medicala, dar nu poate să facă un singur drum, să mă testeze și să mă lase acasă. Evident, eu sunt de vina că nu vreau. De ce nu vreau? Pentru că internarea mea mi se pare inutilă, atâta timp cât nu pot să-mi facă mai mult decât ce pot eu sa fac acasă, pt că mă gândeam că spitalele sunt și așa supraaglomerate, iar oamenii care lucrează acolo epuizați, pentru că asta impune costuri in plus, nu știu exact cat este ziua de spitalizare, și în primul rând, chiar daca am scris asta la urmă, pentru că mi-e frica sa nu plec cu o altă boală de acolo, singurele mele experiențe cu mediul spitalicesc, fiind urmate de consecinte de genul.
De ce ți-ai dori în condițiile astea sa ajungi in spital, dacă n-ai fi condiționat la modul asta, cine nu ar refuza internarea, chiar și pentru două zile, dacă ar conștientiza că nu reprezintă un caz grav și că trebuie efectuat doar un banal test? Dar statul te vrea internat dacă vrei să beneficiezi de serviciile sale. Și de ce să cheltuiască mai puțini bani cu tine, când poate să cheltuiască mai mulți? De ce să facă salvarea doar un drum, deși nu ar trebui implicate în astfel de acțiuni, când poate să facă două și de ce sa nu te testezi tu in privat, dacă nu vrei sa ai de-a face cu toate astea? S-ar putea sa nu ai bani, dar asta chiar nu mai contează și nu interesează pe nimeni, cum nu interesează nici că un individ, posibil contaminat, se plimba liber pe străzi. Și în situația asta ne mai întrebăm de ce avem explozie de cazuri? Eu am încetat să mă mai întreb, număr doar zilele până când îmi pot face testul de anticorpi. Până atunci îmi petrec zilele de concediu de odihna care mi-au rămas în izolare autoimpusa”, a povestit Carmen Trăistaru.
