Fosta șefă a fondurilor europene din Oltenia, acuzată s-a folosit de funcție, să încaseze ilegal bani

0
358

Fosta șefă a Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, este acuzată că s-a folosit de funcție, să încaseze ilegal bani. Agenția Națională de Integritate (ANI) a transmis, azi, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la gorjeanca ce a ocupat funcția de director al agenției.

Un comunicat de presă, emis luni, arată că Bogheanu a semnat mai multe acte, în cadrul unui proiect, în care a fost manager. Calitatea a ajutat-o financiar pe Marilena Bogheanu, care a încasat 56.108 lei.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Marilena Bogheanu a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât a semnat o serie de documente aferente unui proiect, în cadrul căruia a exercitat funcţia de manager, încasând venituri în cuantum total de 56.108 lei”, arată comunicatul ANI.

Bogheanu a condus 23 de ani ADR

Marilena Bogheanu a stat 23 de ani în scaunul de șef al ADR Sud Vest Oltenia, pe care l-a ocupat încă de la înființare, în 1999.

În urmă cu nouă ani, a mai fost acuzată că a încasat ilegal sume în valoare de 100.000 euro, pentru un proiect în care a fost manager, timp de trei ani, în perioada 2010-2013. La vremea respectivă, directoarea s-a apărat, susținând că legea îi permitea să se autoangajeze în proiectele cu fonduri europene, pe care le administra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here