Oficialii Clubului Pandurii Târgu Jiu au contestat la FRF schimbarea numelui echipei Energeticianul, în Viitorul Pandurii. Echipa înființată de mai bine de jumătate de secol în Gorj acuză reprezentanții Federației că au acceptat denumirea clubului controlat de afaceristul Nicolae Sarcină, încălcând propriul regulament, care impune dovada că numele este înregistrat la OSIM, clubul vechi deținând drepturile de autor pentru denumirea „Pandurii Târgu Jiu”.
După ce ieri, clubul lui Gică Hagi a cerut Federației Române de Fotbal să respingă schimbarea denumirii clubului Energeticianul, în Viitorul Pandurii, conducerea echipei Pandurii Lignitul Tg Jiu a luat și ea atitudine. Oficialii clubului gorjean acuză FRF că a încălcat propria legislație, pentru a favoriza echipa condusă din umbră de afaceristul Nicolae Sarcină. „Pentru îndeplinirea condițiilor de schimbare a denumirii, CS Egergeticianul avea obligația să depună la FRF, împreună cu solicitarea de schimbare a denumirii, și toate documentele care atestă acest fapt, inclusiv dovada înregistrării la OSIM a denumirii Viitorul Pandurii Tg Jiu, conform art. 2, pct 8, lit. b, din ROAF al FRF”, se arată în contestația înaintată de Clubul Pandurii Lignitul Tg Jiu.
Omul de afaceri Nicolae Sarcină a mai încercat, în urmă cu câțiva ani, să înregistreze, prin firma pe care o deținea, denumirea Pandurii, ca marcă, la OSIM. Reprezentanții clubului de la Târgu Jiu au atacat atunci demersul afaceristului, a cărui solicitare a fost, în cele din urmă, respinsă.
Clubul Șirineasa, redenumit în urmă cu un an Energeticianul, și-a schimbat numele, în urmă cu o săptămână, în Viitorul Pandurii. Ieri, clubul patronat de Gică Hagi a cerut Federației de Fotbal să respingă schimbarea denumirii, acuzând că se încearcă folosirea asemănării și că îi sunt încălcate drepturile de autor. Azi, echipa de la Tg Jiu, Pandurii Lignitul, a înaintat FRF o adresă, prin care se arată că este deținătoarea mărcii Pandurii și a cerut, la rândul ei, respinderea denumirii, pentru clubul controlat de Nicolae Sarcină.
Scandalul pentru numele Pandurii a ajuns la nivel national, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, jucătorii clubului Energeticianul au jucat sub noua denumire, Viitorul Pandurii și în echipament care seamănă izbitor cu cel al Pandurilor. Mai mult, cei care conduc echipa au schimbat și ecusonul, din alb-roșu, în alb-albastru, culorile folosite de vechea „Pandurii”.