HAGI cere interzicerea echipei Viitorul Pandurii, la meciuri oficiale

0
1606

Clubul fondat de Gică Hagi, Viitorul Constanța, amenință cu judecata echipa condusă din umbră de afaceristul Nicolae Sarcină și acuză reprezentanții acesteia că se folosesc de numele trupei „gloriei fotbalului”. Oficialii echipei de la malul mării acuză FRF că a încălcat regulamentul propriu, atunci când a acceptat schimbarea denumirii pentru echipa Energeticianul și cer Fedefației să interzică participarea în competiții, sub denumirea de „Viitorul Pandurii”.

Reprezentanții Clubului fondat de Gică Hagi, „Viitorul Constanța, au atacat, la Federația Română de Fotbal (FRF), decizia de schimbare a denumirii echipei controlate de afaceristul Nicolae Sarcină, din Energeticianul, în Viitorul Pandurii. Oficialii echipei din Constanța somează FRF să nu aprobe decizia luată într-o ședință de urgență, miercurea trecută, acuzând că le sunt încălcate drepturile de autor, deoarece denumirea este înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). „Pin prezenta adresa va solicitam, in conformitate cu art. 45-49 din Statutul FRF, sa NU aprobati Decizia Comitetului de Urgenta al FRF din 31 iulie 2019 in ceea ce priveste schimbarea denumirii clubului ACS Energiticianul in Asociatia Club Sportiv VIITORUL Pandurii Targu Jiu, intrucat incalca dispozitiile art. 2, pct. 4, art. 2, pct 7 si art 2, pct 8, litera ,,b” din ROAF al FRF si, totodata, drepturile noastre de proprietate intelectuala ca titulari ai marcii ,, VIITORUL”, inregistrata legal la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci-OSIM”, se arată în adresa înaintată de Viitorul Constanța.

ACS Energeticianul, fostă ACS Şirineasa, echipa condusă din umbră de omul de afaceri Nicolae Sarcină, și-a schimbat numele, săptămâna trecută și se numește ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Schimbarea denumirii a fost aprobată miercuri, 31 iulie, într-o ședință de urgență a FRF. Nou-botezata echipă a pătruns direct în Liga a II-a, după retragerea Luceafărului Oradea, condusă din umbră, conform mass-media locale, tot de afaceristul Sarcină.

Reprezentanții Viitorul cer Federației să INTERZICĂ echipei nou-botezate, să dispute meciuri cu denumirea care seamănă cu cea a clubului lui Hagi. „In concluzie, solicitam Comitetului Executiv al FRF sa nu aprobe Decizia Comitetului de Urgenta al FRF din 31 iulie 2019 in ceea ce priveste schimbarea denumirii clubului ACS Energiticianul in Asociatia Club Sportiv VIITORUL Pandurii Targu Jiu.
De asemena va rugam sa conditionati participarea in competitiile FRF a acestui club de renuntarea la denumirea VIITORUL, preintampinand astfel un demers juridic legal la care v-om fi nevoiti sa apelam”, se arată în documentul înaintat FRF.

 

În același timp, clubul controlat de Sarcină a fost somat de reprezentanții Viitorului Constanța să schimbe denumirea și este acuzat că se folosește de numele cunoscutului fotbalist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here