Hidroelectrica a reacțional, după afirmațiile lui Victor Ponta privind inundațiile din 2014: Exploatarea Porților de Fier s-a făcut conform regulilor româno-sârbe.
Hidroelectrica a reacționat, printr-un comunicat publicat de Agerpres, la afirmațiile făcute de fostul premier Victor Ponta într-un podcast, potrivit cărora, în timpul inundațiilor din mai 2014, ar fi dat ordin pentru deschiderea Porților de Fier, contribuind astfel la salvarea Belgradului de la inundații. „Exploatarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație (SHEN) Porțile de Fier I și II, în perioada 18 – 26 mai 2014, atunci când debitele Dunării au depășit 11.500 mc/s, s-a realizat în deplină conformitate cu prevederile Convenției de exploatare din 1998 și ale Regulamentului Serviciului Comun de Dispecer pentru Energetică (SCDE)”, subliniază compania.
Hidroelectrica explică faptul că aceste norme, elaborate împreună cu partea sârbă, stabilesc reguli clare pentru perioadele cu debite mari sau mici pe Dunăre, în care sistemele hidroenergetice trebuie operate astfel încât să nu influențeze nivelurile naturale ale apei. În regim de debite mari, cum a fost cel din mai 2014, debitul evacuat în aval este egal cu cel care intră în lacul de acumulare de la Porțile de Fier I.
„Debit maxim afluent în acea perioadă a fost de 12.600 mc/s, o valoare înregistrată de mai multe ori în exploatarea comună cu partea sârbă. Regulile de exploatare ale SHEN sunt prevederi legale stabilite între cele două țări și nu pot fi modificate prin decizii unilaterale”, se arată în comunicat.
Reacția companiei vine după ce Victor Ponta, actual candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat într-o emisiune online că în 2014 a intervenit personal peste structurile românești pentru a permite deschiderea Porților de Fier, în contextul inundațiilor severe, susținând că astfel a fost evitată inundarea capitalei sârbe. „Au refuzat (autoritățile române – n.r.) pentru că se inunda partea românească. Și s-a inundat. Dar am vorbit cu ISU, am mutat oamenii, am dat despăgubiri repede. N-ați aflat nimic voi, presa”, a spus Ponta, precizând că ulterior a primit cetățenia sârbă, în mod onorific, din partea Parlamentului de la Belgrad.