Mașina unui localnic din Scoarța a luat foc, aparent din senin. Pompierii au fost chemați să stingă incendiul. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a efectuat cercetarea la faţa locului, ocazie cu care, din primele verificări, a reieșit faptul că un autoturism ce se afla în curtea locuinței unui tânăr de 25 de ani, din comuna Scoarta, a luat foc în condiții necunoscute”, se arată într-un comunicat al ISU Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru distrugere.