Un incendiu izbucnit într-un apartament din Rovinari a creat panică în tot blocul. O familie a rămas blocată în apartamentul vecin, de la etajul 4, din cauza fumului dens neputându-se evacua. Ceilalți locatari au ieșit singuri, până la sosirea echipelor de intervenție. ”Primele echipaje sosite la locul intervenției au fost cele de la Punctul de Lucru Rovinari, care au intervenit cu o autospeciala de stins incendii cu apa și spuma și o ambulanta SMURD, in sprijin, sosind la fata locului și echipajele de la Detasamentul de Pompieri Tg-Jiu cu o autospeciala de stins incendii cu apa și spuma si o autoplatforma, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului in limitele găsite. Locatarii blocului s-au autoevacuat pana la sosirea echipajelor de pompieri, însă pentru trei persoane a fost nevoie de intervenția colegilor noștri pentru a putea fi evacuate. Cele trei persoane evacuate, 2 adulți si un copil, au fost transportate la spitalul din Rovinari pentru investigatii medicale amănunțite”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj.
Conform pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.