Liderii Sanitas anunță grevă japoneză, începând de mâine, 7 iunie, Protestul este pe perioada negocierilor cu guvernul. Sindicaliștii spun că nu va fi întrerupt lucrul în spitale, însă, în cazul eșuării negocierilor, Sanitas avertizează că se va merge până la greva generală.
„ÎNCEPEM GREVA JAPONEZĂ. Începând cu data de 7 iunie 2023, pentru susținerea revendicărilor membrilor de sindicat ai Federației SANITAS, în perioada negocierilor cu factorii de decizie și până la soluționarea revendicărilor noastre, în toate unitățile sanitare și cele de asistență socială în care avem membri, se desfășoară ”GREVĂ JAPONEZĂ”, fără întreruperea activității, cu purtarea de banderole/ecusoane cu însemnele SANITAS. În cazul eșuării negocierilor, Consiliul Național al Federației va decide continuarea calendarului de acțiuni”, anunță reprezentanții Federației SANITAS.
Potrivit calendarului de proteste anunțat de sindicat, în data de 8 iunie urmează o grevă de avertisment de două ore, în intervalul 09.00 – 11.00, iar din 15 iunie declanșarea grevei generale.