Afaceristul Ion Iordache, lider ALDE Gorj, a fost prins cu minciuna, în privința contractului pentru deszăpezirea drumurilor județene. Șeful Consiliului Județean neagă că numărul de utilaje s-a diminuat, față de anul trecut și spune că numărul acestora este de aproape trei ori mai mare decât cel aruncat în spațiul public, de politician. Iordache a încercat să se apere, după ce consorțiul de firme a fost acuzat că a intervenit deficitar
Omul de afaceri Ion Iordache, ajuns interimar la ALDE Gorj, susținea, în urmă cu o săptămână, când utilajele consorțiului care trebuie să deszăpezească drumurile din județ nu au intervenit la timp, că numărul utilajelor a fost diminuat, față de anul trecut, la solicitarea Consiliului Județean. Afaceristul-politician spunea că instituția administrativă nu a achitat nici lucrările din anul anterior și că a cerut să se reducă numărul utilajelor, la 24, pentru cei peste 800 kilometri de drumuri județene. Consorțiul care a obținut licitația organizată de Consiliul Județean, în 2016, pentru patru ani, este format din firmele Ydail Construct, înființată chiar de Iordache, Romstrade și Metalcolect. Președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, îl contrazice pe afacerist și spune că numărul utilajelor este de aproape trei ori mai mare, decât cel lansat în presă de Iordache. „Avem 68 de utilaje contractate prin acordul cadru și prin contractele subsecvente. […] Atâtea sunt licitate și atâtea au fost angajate de firme, la momentul câștigării licitației: 68 în total. Dar e nevoie să relocăm anumite utilaje, în interiorul contractului, pentru că am văzut că nu mai este necesar, să spunem, un număr de 4 buldozere, să rămânem cu un buldozer și 3 să le transformăm în autospeciale cu lamă și duse în zonele în care precipitațiile sunt mult mai mari, în timpul iernii”, a declarat Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj.
Iordache se dă ieșit din firmă, dar recunoaște dedesubturile
Ion Iordache s-a arătat deranjat, la ultima conferință de presă, de faptul că jurnaliștii îl asociază cu firma Ydail Construct, pe care a trecut-o pe numele cumnatului, Doru Ștefan Șandru, schimbarea în acte fiind făcută în perioada în care politicianul a ajuns primar la Turceni. În realitate, Iordache este recunoscut ca patron de facto. Acesta susținea că firma și asociatele, cu care a câștigat licitația pentru întreținerea drumurilor județene, nu au primit nici banii pentru lucrările efectuate în 2017. Este contrazis de președintele Consiliului Județean, care spune că instituția nu are restanțe către nicio firmă cu care are contracte. „Anul bugetar 2018 îl încheiem și nu avem nicio restanță, nicio factură, către consorțiul respectiv sau către alte firme. Toate au fost plătite la zi. Urmează să plătim în primele luni din 2019, iarna lui 2018, aferent lui decembrie și ce mai urmează, pentru că este un program multianual, este un contract subsecvent, încheiat în mai și expiră în luna iunie a anului viitor”, a precizat Cosmin Popescu.