Jan Popescu se dă luptător pentru Termocentrala Rovinari. Manu Tomescu: ”Aveau întâlni frecvente cu Virgil Popescu, pe tema planului de închidere”

0
449

Închiderea grupurilor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia agită din nou spiritele în rândul sindicaliștilor, care au fost împărțiți în două tabere, încă din faza de discuții pe acest proiect. Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia a pozat, recent, în ”revoluționar” pentru soarta companiei și în special a termocentralei de la Rovinari. Jan Popescu a declarat că doar el și directorul sucursalei, Laurențiu Ciurel, mai cred în viitorul termocentralei.
Manu Tomescu, de la Energia Rovinari, care a participat la proteste în stradă, în ultimii ani, pentru drepturile salariaților CEO, a reacționat. Sindicalistul îl acuză pe Jan Popescu, de faptul că a participat la discuțiile legate de restructurarea CEO, organizate de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu. ”Păi Jan Popescu împreună cu Căldărușe și Birsanu au fost cei mai mari susținători ai lui Virgil Popescu, în implementarea planului de închidere al C.E.Oltenia! Amintiți-vă că în timp ce noi protestam în stradă, ei aveau întâlni frecvente cu Virgil Popescu pe tema planului de închidere a grupurilor energetice pe bază de cărbune!
Există pozele și declarațiile lor de anii trecuți, de prin presă, când erau trup și suflet alături de Virgil Popescu! Uitați-vă cât de pervers este acum, cu aceste declarații!”, a reacționat sindicalistul de la Energia Rovinari, după declarațiile liderului SMEO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here