Medicii legiști, care au efectuat examinarea cadavrului femeii din Baia de Fier, ucisă de concubin, au concluzionat că decesul a fost cauzat de tăieturile de la nivelul gâtului. De asemeni, medicii legiști spun că moartea a fost una violentă.
Victima, în vârstă de 57 de ani, era angajată a Primăriei Baia de Fier, pe postul de contabil. Autorul crimei a fost reținut de oamenii legii. Bărbatul a fost și cel care a sunat la poliție, cupă ce și-a înjunghiat de mai multe ori concubina, lovind-o cu un cuțit în zona inimii, a gâtului și a membrelor. ”Din concluziile preliminare întocmite de S.M.L. Gorj, rezultă că moartea numitei G.M. a fost violentă și se datorează hemoragiei externe consecutivă multiplelor plăgi (16) tăiate înțepate față, gât, hemitorace anterior stâng, mâini, antebraț drept și coapsă stângă; leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu un instrument tăietor-înțepător – de exemplu cuțit și, cel mai probabil, cele de la nivelul gâtului și hemitoracelui anterior stâng, sunt în legătură directă de cauzalitate cu decesul”, arată un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Bărbatul de 55 ani, care și-a recunoscut crima, a fost reţinut preventiv de procuror, pe o perioadă de 24 de ore. Ordonanța de reținere a fost dată în noaptea de duminică spre luni, la ora 00:20.