Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul localităților din zonele respective, pot ieşi mai repede la pensie. 17 localități din județul Gorj se află pe lista ce a fost extinsă printr-un act normativ, semnat ieri de președintele României.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ prin care este extins numărul de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din zonele afectate de poluare remanentă.
Actul normativ semnat de Iohannis are ca obiect de reglementare modificarea art. 65 alin. (5) din Legea 263/2010 în vederea reducerii vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia, prin extinderea numărului de localităţi.
Actul normativ include localităţile Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Dragoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari, din judeţul Gorj.