Mașină grav “șifonată”, după ce s-a răsturnat și a ajuns cu roțile în sus. 2 răniți

0
375

Doi tineri au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, la Budieni și a ajuns cu roțile în sus, pe marginea drumului. „La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești și Serviciului Rutier, iar din primele cercetări au stabilit că în jurul orei 22:30, un bărbat de 31 de ani, din comuna Țânțăreni, în timp ce conducea un autoturism pe DC Pișteștii din Deal a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod, ricoșând într-un stâlp de beton, ulterior răsturnându-se pe plafon.
În urma impactului, doi tineri de 23 de ani, ambii din comuna Scoarța, pasageri în autoturism, au suferit leziuni, fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here