Românii nu mai au voie să iasă din case, decât pentru motive justificate, mall-urile se închid, iar circulația se restricționează. Slujbele religioase sunt permise doar online, iar la nunți și botezuri nu se admit mai mult de opt participanți.
Ministrul de Interne, Marcel Vela a anunțat noi măsuri, care impun mai multe restricții, pentru a împiedica răspândirea Coronavirusului. Șeful MAI a anunțat că noile reglementări au fost prinse într-o ordonanță militară, a doua luată de la decretarea stării de urgență. Ordonanța impune noi restricții și anume:
Se suspendă temporar activitatea în cabinetele stomatologice, cu excepția cazurilor de urgență
Se suspendă activitățile din centrele de vânzare cu amănuntul, din centrele comerciale, în care își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici
Circulația persoanelor în afara locuinței, fără a se forma grupuri mai mari de 3 persoane
Circulația după ora 22.00 și până a doua zi, la ora 6.00, este restricționată, iar între orele 6.00 – 22.00, este permisă doar în anumite condiții, cum ar fi deplasarea în interes profesional, în scopul achiziționării de bunuri, pentru asistență medicală sau deplasarea din motive justificate
Autoritățile locale trebuia să aibă situația persoanelor peste 65 de ani, singure, pentru care trebuie să asigure măsuri de susținere
Se interzice intrarea cetățenilor străini și a apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia doar tranzitează teritoriul României.
Se pot oficia slujbe religioase, care să fie transmise online. La botezuri sau nunți se acceptă maximum 8 persoane.
Ministrul de Interne a anunțat și măsuri pentru cei care au încercat să speculeze criza epidemiei de Coronavirus. „Nu avem răspândire comunitară extinsă, pe teritoriul României”, a declarat Marcel Vela, înainte de a anunța noile măsuri, explicate de secretarii de stat Raed Arafat și Bogdan Despescu. Deciziile luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență trebuia anunțate la ora 19, însă oficialii au ieșit să anunțe noile măsuri, cu mai bine de două ore întârziere. În România sunt 367 de cazuri confirmate de Coronavirus.