Un medic de la Spitalul Militar a fost prins cu bani și bijuterii în birou, la o percheziție a procurorilor DNA. În biroul medicului militar, au fost găsite obiecte în valoare de 300.000 de euro, conform presei centrale, care citează surse judiciare, „tariful” pentru a efectua o intervenție chirurgicală de micșorare de stomac fiind de 3.000 de euro. Alexandru Florin Săvulescu, șef al Secției Chirurgie II, care are grad de colonel, a fost pus sub controlul judiciar, pe o durată de 60 de zile, fiind acuzat de luare de mită, în formă continuată.
„În cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgență menționat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora”, arată un comunicat al procurorilor DNA.