Ministrul Agriculturii, ținut ascuns la o ”vizită de lucru” în Gorj. Zeci de funcționari și șefi de instituții, prezentați ca fermieri

0
503

Ministrul Agriculturii a fost, marți, în județul Gorj, într-o așa zisă vizită de lucru, fiind ținut ascuns, să nu mai fie huiduit, ca în Dâmbovița. Conform ministerului, Florin Barbu s-a întâlnit cu vreo sută de fermieri; în realitate, zeci de funcționari, directori și șefi de instituții de la Târgu Jiu.

Florin Barbu a participat la un seminar dedicat ”analizării stadiului proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală”, organizat la cel mai scump hotel din Târgu Jiu. Vizita a fost ținută la secret, iar jurnaliștii care au aflat și au încercat să obțină informații, ori să dea de ministru, pentru a-i pune întrebări, au fost pasați de la o instituție la alta. Ulterior, MADR a transmis un comunicat de presă, prin care transmite că la eveniment au participat vreo sută de fermieri, în realitate, în sală fiind zeci de șefi și angajați ai unor instituții publice de la Târgu Jiu. Iar acest lucru poate fi observat din pozele postate de instituție. După ce s-au încheiat speech-urile și pozele de protocol, ministrul a fost dus în vizită la două afaceri de succes din Gorj, atent selectate, ca nu cumva să se intersecteze cu realitatea agricolă mai puțin instagramabilă. Țăranii au fost prezenți doar pe broșurile de prezentare a evenimentului.
Strategia nouă de PR de la Ministerul Agriculturii a avut însă rezultat:dacă nu comunici nimic și nimeni nu află unde ”dezbați” problemele din domeniu, poate nu te huiduie nimeni.

foto cu fermierii și fermierii de birou:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here