Deputatul USR, Radu Miruță, explică, într-o postare publică, faptul că amendamentul cu care șeful PNL Gorj, Ion Iordache, se laudă că deblochează Legea 197, de reducere a vârstei de pensionare, prevede, de fapt, anularea drepturilor acordate minerilor și energeticienilor. Senatorul nu avea dreptul de a depune propunerea la Camera Deputaților, iar această necunoaștere a regulamentului a salvat legea, spune liderul USR Gorj.
Amendamentul promis de Ion Iordache, la legea minerilor, este criticat, după ce textul, postat pe pagina de socializare a liberalului șef, a arătat că propunerea mai mult încurcă, decât să ajute salariații Complexului Energetic Oltenia.
Deputatul USR, Radu Miruță, susține că liberalul care și-a trecut numele pe propunere nici nu și-a dat seama de complicațiile pe care aceasta le-ar fi putut crea. Senatorul liberal l-a adus la Târgu Jiu, în urmă cu o săptămână, pe președintele Casei Naționale de Pensii, ca să-i convingă pe angajații Complexului Oltenia că legea, girată de Înalta Curte, nu ar fi prea bună și că o să salveze situația tocmai senatorul PNL, cu amendamentul pe care îl va depune. Vineri, senatorul a depus un amendament, la Camera Deputaților și imediat a făcut poze și s-a lăudat pe Facebook, cu isprava.
”Domnul senator (acum PNL) Iordache, bate toba ca a depus amendament la un proiect de lege, respins deja de Guvern, ca să-i facă „ceva” legii 197. Oricum, ICCJ a spus ca nu mai trebuie nimic, dar când nu înțelegi despre ce este vorba și vrei doar sa bagi capul în poza, te faci de ras, cum s-a întâmplat astăzi. Sa va spun de ce:
Dl senator propune la pct 2 un amendament, care anulează legea 197 pentru ca scoate de la art. 56^2, litera i, adică tocmai propune anularea tuturor beneficiilor pentru toți minerii și energeticienii. Lasă doar litera g, care e altceva”, a explicat liderul USR Gorj.
Amendamentul depus de senatorul Iordache, la proiectul de lege aflat pe circuit legislativ la Camera Deputaților, nu este admisibil. Regulamentul prevede că amendamentele pot fi depuse doar de parlamentarii respectivei camere, adică de deputați. Radu Miruță mai spune, în postarea de pe pagina de socializare, că Legea 197 a fost salvată de faptul că Ion Iordache nu cunoaște regulile, după care funcționează instituția la care lucrează. ”Norocul legii 197/2021 este habarnismul celor care vor să se atașeze de ea dupa ce au fost împotrivă. (…) Art. 99 din regulamentul CDEP spune clar ca senatorii nu pot depune amendamente la proiecte aflate la CDEP, dar când vrei mult de tot sa faci ceva și nu știi ce, subliniezi ca nu prea înțelegi ce e prin clădirea asta mare denumita Casa Poporului – Parlamentul României. Neînțelegând, cum ai putea sa întorci beneficii pentru cei din județ, nu știu.
A scăpat legea 197 și de data asta, fiindcă amendamentul, care o anula, nu poate fi luat în calcul, fiindcă-i la Cameră (Camera Deputaților – n.r.), iar cel care a propus e la Senat și n-are voie”, a mai explicat Radu Miruță.
Legea 197, deși publicată în 2021, nu este aplicată nici acum. Inițial, reprezentanții Casei de Pensii au spus că este nevoie de clarificări ale termenilor, ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat favorabil, pe recursul în interesul legii, formulat de o instanță din țară. După publicarea motivației ICCJ, Casa de Pensii a invocat lipsa softului care calculează pensiile și a normelor de aplicare. În urmă cu o săptămână, șeful Casei Naționale, Daniel Baciu, adus de Ion Iordache la Târgu Jiu, a susținut că ar mai nevoie de un amendament, care să ”armonizeze” Legea 197, cu Legea pensiilor.
Mai multe dosare în instanțe din țară au fost soluționate în favoarea angajaților, folosind decizia Înaltei Curți. La Târgu Jiu, salariați și pensionari ai CEO au depus plângeri penale împotriva șefilor companiei și ai Casei de Pensii, pentru abuz.