Misterul unei brățări de 20.000 de euro, declarată furată de o femeie de 56 de ani, din Târgu Jiu, a fost elucidat. Posesoarea a anunțat poliția, după ce obiectul de valoare i-a dispărut. Femeia a declarat că bijuteria are 49 de diamante. Oamenii legii au găsit, în scurt timp, autorii: doi tineri, de 22 și 24 de ani. Unul dintre aceștia era angajatul femeii, care este patroana unui hotel din Târgu Jiu, potrivit jurnaliștilor de la gorjonline.ro. Bijuteria i-a căzut patroanei, iar angajatul, barman, a găsit-o și a luat-o.
Tinerii au dus brățara la un amanet din Craiova, pentru 7.000 de lei, conform sursei citate. Polițiștii i-au reținut pe cei doi tineri, pentru furt și îl cercetează și pe proprietarul amanetului din Craiova, pentru tăinuire, după ce brățara a fost descoperită, în urma unor percheziții, în casa acestuia.