O femeie a tăiat pneurile a zece mașini de poliție, chiar în curtea Inspectoratului Județean Gorj și a furat plăcuțele cu numerele de înmatriculare. Femeia, cunoscută cu afecțiuni psihice, a sărit gardul instituției, noaptea trecută, fără să fie observată de angajații de pază, care sunt cercetați acum. ”În noaptea de 17 octombrie a.c., polițiști din cadrul IPJ Gorj au identificat o femeie de 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care este bănuită de faptul că seara trecută, la ora 21:53 ar fi intrat în curtea interioară a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, escaladând gardul de împrejmuire, ar fi tăiat pneurile a 10 autospeciale și ar fi sustras 8 plăcuțe cu numerele de înmatriculare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.
Femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice, respectiv schizofrenie și tulburare bipolară afectivă”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj, printr-un comunicat de presă.
Polițiștii spun că, în 2022 și 2023 persoana a fost cercetată pentru infracțiuni similare, atât în municipiul Târgu Jiu, cât și în comuna Bâlteni, însă, ulterior, părțile vătămate și-au retras plângerile, când au aflat de starea de sănătate a femeii.
”La nivelul IPJ Gorj sunt efectuate verificări interne pentru stabilirea împrejurărilor în care polițiști desemanți cu supravegherea spațiului interior, prin acțiunile lor (sau prin lipsa lor de acțiune) nu au sesizat pătrunderea, fără drept, a unei persoane neautorizate, în interiorul instituției”, se mai arată în comunicatul Poliției Gorj.