O mașină implicată într-un accident cu 4 victime a sunat singură la 112

0
67

Un accident, în care au fost implicate două autoturisme, în cartierul Bârsești, a fost sesizat de una dintre mașinile avariate. Autoturismul a emis un apel de tip E-Call, către poliție. Patru persoane au fost rănite în accidentul provocat de un șofer care a virat, pentru a intra în curte și a lovit un autoturism care circula regulamentar. ”Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiștii Biroului Rutier a reieșit faptul că un bărbat, de 20 de ani, din Curtișoara, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Târgu Jiu către Bârsești, ar fi efectuat manevra de virare spre stânga pentru a pătrunde în curtea unui imobil, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 53 de ani, din București, care circula din sens opus. În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a altor doi pasageri, de 50 și 13 ani din cel de-al doilea autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here