O tânără de 18 ani a intrat cu mașina într-un copac

0
177

Două tinere au fost rănite, într-un accident petrecut noaptea trecută, la Tismana. Șoferița a pierdut direcția, iar mașina a lovit un copac de pe margunea drumului, ricoșând apoi pe sensul opus. ”Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o tânătă, în vârstă de 18 ani, din Târgu Jiu, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 672 A Tismana, din direcția Mânăstirea Tismana către orașul Tismana, într-o curbă ușoară la stânga, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac, autoturismul fiind ulterior proiectat pe celălalt sens de mers.

În urma impactului a rezultat rănirea tinerei de 18 ani și a unei alte pasagere din autoturism, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, transmit reprezentanții IPJ Gorj.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here