Pecingină: Nu aș mai intra în grevă cu minerii

0
983

Deputatul PNL, Gheorghe Pecingină, spune că nu ar mai intra în greva foamei, pentru a susține cauza minerilor și energeticienilor. Actualul liberal, care blama fosta putere și se poza alături de protestatarii din Complexul Oltenia, spune acum, că revendicările minerilor sunt prea costisitoare pentru buget. „Grupa de muncă le-a fost luată în 2001. Acum, planând acele suspiciuni, alimentate de unii, unele reale, altele mai puțin reale, cu privire la situația Complexului Energetic Oltenia, s-a accentuat această temere a oamenilor. Am încercat să așteptăm punctul de vedere al Guvernului, să vedem impactul bugetar, ce presupune asta. Pentru că unii spun că nu trebuie plătite contribuțiile. Trebuie plătite contribuțiile! Și ce sume, pentru că sumele pe care le am eu sunt destul de mari și asta ar duce la probleme mari, uriașe pentru Complexul Oltenia, având în vedere că nu au fost luate în calcul, atunci când a fost notificată această situație cu plata contribuțiilor pentru o eventuală ieșire la pensie cu reducerea vârstei de pensionare cu 12 ani „, a spus Gheorghe Pecingină, într-o conferință de presă.

Pecingină a fost întrebat în conferința de presă dacă ar repeta gestul de solidarizare cu minerii și energeticienii și a fost categoric împotriva protestelor. „Nu! Nu aș intra în greva foamei în acest moment, pe această situație, pentru că nu știm ce ne poate rezerva săptămâna viitoare, luna viitoare”, a afirmat Pecingină. În februarie 2016, după ce a plecat de la PSD, la PNL, Gheorghe Pecingină a intrat în grevă, alături de angajații CEO, care protestau împotriva intenției de murtare a sediului companiei, de la Târgu Jiu, la București. Liberalii și-au schimbat viziunea la 180 de grade în privința revendicărilor angajaților CEO. În perioada în care erau în opoziție, susțineau recunoașterea condițiilor de muncă, însă acum spun că ele ar fi neconstituționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here