Descinderi au avut loc, sâmbătă dimineața, la domiciliul bărbatului care a finanțat campania lui Călin Georgescu pe Tik Tok, cu un milion de euro și la alte persoane, suspectate că într-un dosar de coruperea alegătorilor, spălare de bani și fals informatic. În același timp, au avut loc descinderi și au fost luate la audieri persoane acuzate de promovarea legionarismului.
Procurorii Parchetului General şi ofiţeri din cadrul Poliţiei – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate efectuează trei percheziţii domiciliare în oraşul Braşov, vizat fiind Bogdan Peşchir, cel care a finanţat campania lui Călin Georgescu pe TikTok cu un milion de euro.
Conform unui comunicat al Parchetului General, în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic şi infracţiunea prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.
„Percheziţiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanţarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Preşedinţia României, prin utilizarea unor sume de bani cum privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârşirea unor infracţiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor”, se arată în comunicatul Parchetului General.
Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peşchir a utilizat contul ‘bogpr’, prin care a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro. Reprezentanţii TikTok au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.
SRI arată că finanţarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităţilor de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite. „Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceştia”, arată SRI.
De asemeni, în această dimineață, au avut loc nouă percheziții, în București şi în judeţele Ilfov, Timiş, Maramureş, Sălaj şi Neamţ, în urma evenimentului care a avut loc pe 30 noiembrie la Tâncăbeşti, când mai multe persoane au participat la comemorarea a 86 de ani de la moartea liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
”Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat 9 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Timiş, Maramureş, Sălaj şi Neamţ, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, constând în aceea că, în data de 30.11.2024, în localitatea Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mişcării legionare, Corneliu Zelea-Codreanu şi a altor 13 membri ai Mişcării, la care au participat aproximativ 100 – 150 de persoane”, a transmis Parchetul General.